Joi, 13 iunie 2024, Primăria și Consiliul Local Popești au organizat, în parteneriat cu alte entități publice și private, o nouă ediție a zilei comunei, așa cum tradiția o impune de mult timp. A fost zi de sărbătoare la Popești, mai ales că evenimentul foarte important din viața frumoasei localități situată pe Valea Luncavățului s-a desfășurat într-o zi cu mare însemnătate pentru creștinii ortodocși – Înălțarea Domnului. Au participat sute de persoane, din Popești, dar și din localitățile învecinate și nu numai, alături de zeci de comercianți. Cu toții s-au declarat mulțumiți de organizarea pe care autoritățile locale, conduse de primărița Aurora Măgură, au pregătit-o. De altfel, evenimentul festiv de la Popești s-a desfășurat la doar câteva zile după alegerile locale din 9 iunie 2024, în care Aurora Măgură a reconfirmat încrederea locuitorilor din Popești, câștigând un nou mandat de edil-șef al comunei cu un scor foarte concludent și detașat față de contracandidați.
Printre numeroșii oficiali județeni care au răspuns invitației primăriței Aurora Măgură de a participa la Ziua Comunei Popești s-a numărat și președintele Consiliului Județean Vâlcea. La finalul evenimentului, Constantin Rădulescu a transmis un mesaj cât se poate de edificator în privința bunei organizări a evenimentului, text pe care îl prezentăm în rândurile de mai jos:
„Am ales să îmi petrec după-amiaza de joi alături de vâlcenii mei dragi din Popești, care au sărbătorit Ziua comunei. Mă bucur de fiecare dată să particip la acest eveniment plin de voie bună organizat de administrația locală. O felicit pe doamna primar Aurora Măgură pentru bună desfășurarea a acestui eveniment, dar și pentru toate lucrurile pe care le face pentru dezvoltarea localității, fapte care au dus la câștigarea unui nou mandat de primar. Popești este o localitate unică în România! Aici avem biserica din lemn din satul Urși, construită în anul 1757, deosebită prin pictura care o înfățișează pe Maica Domnului cu un acoperământ cu aripi. Un alt lucru unic este satul Firijba, care este cunoscut drept cel mai vechi sat din România. În această localitate începe să se dezvolte și turismul prin investițiile care se fac. Ne-am alăturat și noi binelui care se face pentru comunitate și, în parteneriat cu administrația locală, vom construi un sens giratoriu în intersecția DN 65C cu DJ 677 F. Cu drag și prietenie, la mulți ani tuturor vâlcenilor din Popești”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.