O nouă investiție importantă a început, zilele acestea, la Horezu. La solicitarea Primăriei orașului-capitală a ceramicii românești, Consiliul Județean Vâlcea a alocat suma de 900.000 lei pentru realizarea lucrărilor de amenajare a târgului de săptămână. Aici se lucrează deja, urmând să fie amenajată o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați. În concret, lucrările constau în execuția unui strat suport cu balast și piatră spartă, pe care se va asterne un covor asfaltic cu grosimea de șase centimetri. Lucrările sunt desfășurate de către angajați ai Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri (RAJDP) Vâlcea. Modernizarea târgului se va încheia în câteva zile deoarece, peste două săptămâni (mai exact în perioada 31 mai – 2 iunie 2024), aici se va desfășura Târgul Anual Cocoșul de Horezu.
„Este o investiție importantă pentru locuitorii orașului Horezu și pentru toți cei care vin în acest târg. Mă refer, în primul rând, la locuitorii comunelor limitrofe, care vin în târgul săptămânal din orașul nostru. Investiția a fost posibilă datorită domnului președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, pentru că ne-a acordat suma de 900.000 de lei pentru asfaltarea acestui târg. Nu aveam posibilitatea din fondurile proprii să realizăm această investiție și ea era necesară deoarece nu numai târgul săptămânal se desfășoară la Horezu în această locație, dar, pe 31 mai, 1 și 2 iunie 2024, aici vom avea și Târgul Anual Cocoșul de Horezu. Mulțumim domnului președinte Rădulescu și consilierilor județeni care au fost de acord să se aprobe banii necesari pentru această investiție majoră în orașul nostru”, a explicat Nicolae Sărdărescu, primarul orașului Horezu.
„Merg foarte des în târgurile din Vâlcea și știu cât de frecventate și importante sunt pentru vâlceni. Târgul din Horezu atrage în fiecare săptămână un număr mare de oameni din această parte a județului și chiar din județul vecin Gorj. Târgurile de săptămână din județ sunt o prioritate pentru mine și îl felicit pe domnul primar Nicolae Sărdărescu pentru că s-a ocupat de târgul din Horezu. Colegilor mei de la RAJDP, le doresc spor la treabă și de abia aștept să mă întâlnesc cu vâlcenii în târg, la finalul lucrărilor”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.