16 ianuarie 2020

Primăria Râmnicu Vâlcea a solicitat un milion de lei de la bugetul de stat pentru acordarea de burse elevilor din municipiu

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a transmis miercuri, 15 ianuarie, către Ministerul Finanţelor Publice solicitarea de alocare a sumei de 1.000.000 de lei pentru asigurarea de burse şcolare pentru semestrul II al anului şcolar curent şi pentru semestrul I al anului şcolar 2020 – 2021, demers bazat pe prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. Aceşti bani urmează să se adauge alocării financiare locale – ce va fi stabilită odată cu aprobarea bugetului municipiului estimată pentru luna februarie – şi vor asigura bursele elevilor care îndeplinesc criteriile stabilite prin Ordinul nr. 5576/2001 şi învaţă la şcoli şi licee din Râmnic. În baza HCL nr. 354/2019, 503 elevi au beneficiat de burse pe primul semestru al acestui an şcolar, dintre care 22 – de burse de performanţă, 153 – de burse de merit şi 328 – de burse de ajutor social, sursa de finanţare fiind exclusiv bugetul local al municipiului.

Biroul de Presă 

You May Also Like