Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, demarează campania de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie conform Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Ce tipuri de ajutoare sunt disponibile
Potrivit actului normativ mai sus menţionat, familiile şi persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2.053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:
• ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri;
• suplimentul pentru energie.
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie termicăfurnizată în sistem centralizat se acordă în baza venitului mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă calculată lunar, în limita consumului mediu stabilit pe tipuri de apartament şi zonă de temperatură şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei (298,73 lei/Gcal., la Râmnicu Vâlcea, conform HCL nr. 189/30.09.2021).
Ajutorul de încălzire pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale sau lemne şi combustibili petrolieri se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) şi 320 lei/lună (pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, după cum urmează:
plafon de venituri/membru familie(lei) | procent | în factură | la titular | |
energie electrică(lei) | gaze naturale(lei) | lemne(lei) | ||
<200 | 100% | 500 | 250 | 320 |
200,1 – 320 | 90% | 450 | 225 | 288 |
320,1 – 440 | 80% | 400 | 200 | 256 |
440,1 – 560 | 70% | 350 | 175 | 224 |
560,1 – 680 | 60% | 300 | 150 | 192 |
680,1 – 920 | 50% | 250 | 125 | 160 |
920,1 – 1040 | 40% | 200 | 100 | 128 |
1040,1 – 1160 | 30% | 150 | 75 | 96 |
1160,1 – 1280 | 20% | 100 | 50 | 64 |
1280,1 – 1386 | 10% | 50 | 25 | 32 |
1280,1 – 2053 (în cazul persoanei singure) | 10% | 50 | 25 | 32 |
Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dar şi familiilor şi persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept şi ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei), sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:
Suplimentul pentru energie(se acordă pe tot parcursul anului) | energie termică(lei/lună) | energie electrică(lei/lună) | gaze naturale(lei/lună) | lemne(lei/lună) |
10 | 30 | 10 | 20 | |
în factură | la titular |
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Cine poate beneficia de aceste forme de sprijin
Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei doar persoanele singure sau familiile care:
– locuiesc efectiv la adresa pentru care solicită acest ajutor, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
– realizează venituri de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
– nu deţin unul dintre bunurile prevăzute în ”Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei”(clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei etc.);
– au calitatea de titulari de ajutor, calitate se se regăseşte în următoarele situaţii:
– proprietar al locuinţei
– succesorul de drept al proprietarului locuinţei
– persoană care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreţinere sau cu drept de habitaţie
– titular de contract de închiriere, comodat, concesiune
– alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere
– reprezentant legal al persoanei singure care nu are capacitate de exerciţiu (persoane puse sub interdicţie, etc).
La stabilirea dreptului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie se iau în calcul toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale. Calculul veniturilor familiei se face fără a lua în considerare următoarele surse: ajutorul social, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar de care beneficiază persoanele cu handicap, bursele şcolare, stimulentul educaţional (tichetul de grădiniţă), sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumeleocazionale acordate cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar însituaţii excepţionale, sumele primite de beneficiarii de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.
Procedura de solicitare a ajutoarelor
Pentru ajutorul cu energie termică, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, transmite către CET Govora SA formularele de cerere şi declaraţie pe propria răspundere care, prin grija furnizorului, vor fi puse la dispoziţia cetăţenilor şi asociaţiilor de proprietari.
Pentru ajutorul de încălzire cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri, formularele vor fi puse la dispoziţia solicitanţilor de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea prin Direcţia de Asistenţă Socială (str. General Magheru nr. 25), sau pot fi descărcate de pe site-ul www.primariavl.ro, pe calea Administraţie / Direcţii şi Servicii / Direcţia de Asistenţă Socială / Cereri şi Formulare.
Depunerea cererilor-declaraţii se face o singură dată la începutul sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022). Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri) şi la suplimentul de energie acordat cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuinţă.
Cererea şi declaraţia pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei se depun individual sau prin asociaţiile de proprietari la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Solicitarea acestor ajutoare se poate face pe tot parcursul sezonului rece, iar acordarea drepturilor cuvenite se face începând cu luna depunerii cererii, cu condiţia ca această să fie înregistrată până pe data de 20 ale lunii.
Cererea şi declaraţia pe proprie răspundere vor fi însoţite la depunere de următoarele acte:
- copii după actele de identitate ale tuturor membrilor de familie;
– copie după documente care atestă calitatea de titular de ajutor de încălzire (act de proprietate, contract de închiriere, împuternicire legală etc.);
– copii după certificatele de înmatriculare ale autoturismelor deţinute (unde este cazul);
– acte doveditoare privind veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii (adeverinţă salariu cu menţionarea eventualelor bonuri de masă şi contravalorii acestora, vouchere de vacanţă, cupoane pensie, cupoane şomaj etc.); pentru persoanele care nu au venituri sau cuantumul acestora nu poate fi dovedit în alt mod, se va depune declaraţie notarială dată în acest sens;
– adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari/locatari privind numărul şi numele persoanelor care locuiesc efectiv la adresa la care se solicită ajutor pentru încălzire (pentru solicitanţii care depun cererea individual);
– copie după ultimele facturi de gaze naturale/energie electrică (pentru care persoanele care solicită ajutor de încălzire cu gaze sau energie electrică, sau care solicită suplimentul pentru energie).
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, cu sediul în strada General Magheru nr. 25, telefon 0799.807.237 sau 0250.741.088.
Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea