23 iunie 2022

Primăria Râmnicului face precizări privind acordarea tichetelorsociale pe suport electronic pentru categoriile de persoane care provin din medii sociale vulnerabile

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcţia de Asistenţă Socială, primeşte dosare în vederea acordării sprijinului financiar, sub forma de tichete sociale pe suport electronic. Conform prevederilor OUG nr. 63/ 2022, categoriile de persoane vulnerabile vor primi, în perioada 1 iunie – 31 decembrie, tichete sociale pe suport electronic prin intermediul Poştei Române. Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei, se acordă o dată la două luni şi poate fi utilizat în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări pentru achiziţionarea de produse alimentare de bază sau asigurarea de mese calde.

Beneficiază de sprijin material sub formă de tichete sociale emise pe suport electronic următoarele categorii de persoane şi familii:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

f) persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordarii acestuia. Sunt exceptate de la acordarea sprijinului material persoanele care, la data acordării sprijinului, nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, precum şi persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau private.

Categoriile de persoane menţionate la literele a) şi b) sunt deja în evidenţa Casei Judeţene de Pensii Vâlcea şi a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi vor primi acasă, prin poştă, tichetele sociale pe support electronic (tip card).

Ca excepţie, familiile cu copii care nu beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei, pot solicita acordarea acestor tichete sociale, prin depunerea unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Râmnicu Vâlcea, din strada General Magheru, nr. 25 (clădirea SOCOM, et. I, birourile 11-12), de luni până vineri, între orele 9.00-12.00.

Persoanele fără adăpost vor completa cererea şi declaraţia pe proprie răspundere pentru a beneficia de această măsură de sprijin la sediul Centrului Social de Urgenţă ”Ioana”, Calea lui Traian nr. 88A. Pentru persoanele fără adăpost, distribuirea tichetelor se va face prin Direcţia de Asistenţă Socială.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde pot fi folosite numai în reţeaua unităţilor afiliate, pe baza actului de identitate. Excepţie de la condiţia prezentării unui act de identitate o vor face persoanele fără adăpost, care vor fi obligate, în schimb, să prezinte un document eliberat de autorităţile publice locale care să le ateste identitatea. 

Modelul cererii şi al declaraţiei pe proprie răspundere privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă se găsesc atât în format tipărit la Biroul Beneficii Sociale, cât şi în format electronic, pe site-ul www.primariavl.ro, secţiunea Informaţii / Cereri şi formulare. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul DAS, str. General Magheru nr. 25 (clădirea SOCOM), et. 1, birourile 11-12, zilnic, între orele 09.00 – 12.00, sau la numerele de telefon 0250741088, 0799807237.

Biroul de Presă

You May Also Like