27 ianuarie 2017

PRIMĂRIA RÂMNICULUI îi închiriază deputatului NEAŢĂ un SPAŢIU la doar 72 de lei/lună

 

Mult disputatul sediu al PPDD Vâlcea, din zona Traian a municipiului, va fi închiriat în cele din urmă deputatului Eugen Neaţă. În acest sens, deja a fost introdus pe ordinea de zi a Consiliului Municipal un raport de hotărâre, ce va fi luat în discuţie şi va fi aprobat în şedinţa din data de 31 ianuarie 2017.

După cum bine se ştie, anul trecut, primarul Mircia Gutău avea în plan să mute organizaţia PER Vâlcea în acea locaţie şi făcuse deja toate procedurile, dar şi-a retras proiectul de hotărâre şi a renunţat la această idee. Acum, însă, prietenul său Eugen Neaţă se pregăteşte să ocupe spaţiul respectiv, el urmând să plătească o chirie modică de doar 72 de lei pe lună.

„În temeiul Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, modificată şi completată şi a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, supunem spre analiză şi deliberare Consiliului local următoarele:

  1. Închirierea spaţiului, proprietate privată a municipiului, în suprafaţă exclusivă de 28,57 mp situat la parterul blocului D2 din Calea lui Traian, identificat prin planul de situaţie anexa nr. 1, pentru organizarea şi funcţionarea sediului Biroului Parlamentar al domnului deputat Neaţă Eugen, până la încetarea din orice cauză a mandatului acestuia. Preţul închirierii este de 72 lei/lună.
  2. Cheltuielile de întreţinere şi administrare aferente spaţiului de la punctul 1 vor fi suportate de către domnul deputat Neaţă Eugen, conform prevederilor legale în vigoare.
  3. Împuternicirea primarului municipiului, ca prin serviciile de specialitate, să întocmească şi să semneze contractul de închiriere” – se arată în raportul ce va fi prezentat Consiliului Municipal, raport semnat de viceprimarul Veţeleanu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

2 thoughts on “PRIMĂRIA RÂMNICULUI îi închiriază deputatului NEAŢĂ un SPAŢIU la doar 72 de lei/lună

  1. Mai nene,aveti habar cat costa sa intertii audiul ala?!…luat din leafa de politist…nu contesta nimeni…

  2. Gutau trebuie bagat iarasi unde ii este locul, a mintit valcenii sa le ia voturile apoi s-a aliat cu ciuma rosie PSD…moldovean tipic fara maniere si tinuta morala,un excroc ordinar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.