În contextul recentelor seisme care au afectat grav Turcia și Siria, dar care s-au resimțit și pe teritoriul României, precum și ca urmare a numeroaselor intervenții în spațiul public (unele dintre ele nefundamentate sau chiar răuvoitoare), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea face următoarele precizări:
În conformitate cu art. 3, alin. 1, lit. a) – c), din Legea nr. 212 din 12 iulie 2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, „proprietarii clădirilor, persoane fizice sau juridice, și asociațiile de proprietari, precum și persoanele juridice care au în administrare clădiri au următoarele obligații:
a) să asigure urmărirea comportării în exploatare a clădirilor din proprietate sau administrare, în condițiile legii, în vederea identificării din timp a unor degradări care conduc la diminuarea aptitudinii la exploatare;
b) să asigure expertizarea tehnică, de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate, a clădirilor existente cu vulnerabilitate seismică identificată ca urmare a evaluării vizuale rapide, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic și fundamentării măsurilor de intervenție;
c) să asigure transmiterea concluziilor raportului de expertiză tehnică și a încadrării clădirii într-o clasă de risc seismic către autoritățile administrației publice locale competente, precum și către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în termen de 30 de zile de la data primirii raportului de expertiză tehnică, în vederea asigurării monitorizării acțiunilor pentru reducerea riscului seismic, respectiv notării în partea a III-a a cărții funciare a imobilului a clasei de risc seismic în care a fost încadrată clădirea existentă”.
Doar în urma realizării acestor expertize specifice, imobilele cu risc seismic ridicat pot solicita includerea în Programul național multianual de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în conformitate cu prevederilor Normelor de aplicare a Legii nr. 212/2022, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023.
În municipiul Râmnicu Vâlcea există aproximativ 600 de blocuri ridicate până în anul 1990, dintre care 149 de blocuri cu vechimea mai mare de 53 de ani (construite înainte de anul 1970); până la acest moment, administrația locală nu a primit nicio expertiză tehnică de evidențiere a riscului seismic de la vreo asociație de proprietari din municipiu.