22 martie 2024

Primăria Râmnicului se implică în cel mai mare eveniment de mediu din lume!

Consecventă angajamentului de a susţine şi de a promova toate măsurile îndreptate împotriva poluării şi schimbărilor climatice, Primăria Râmnicu Vâlcea marchează încă o ediţie a celui mai amplu eveniment internaţional de mediu – „Ora Pământului”. Sâmbătă, 23 martie 2024, între orele 20.30-21.30, în Scuarul Mircea cel Bătrân, care, pe parcursul acestei ore, va fi cufundat în întuneric, se vor desfășura mai multe manifestări dedicate conştientizării modului în care fiecare dintre noi poate acţiona pentru salvarea Pământului:
• 20.30-20.45 – Recital coral, Proiectul Coral Naţional „Cantus Mundi”, coordonator Marian Cristi Stroe;
• 20.45-21.00 – Moment muzical al Corului Euphonia din cadrul Filarmonicii „Ion Dumitrescu”;
• 21.00-21.30 – Spectacol cu fachiri (show impresionant cu foc, jonglerii incendiare și efecte speciale) & Lighting Led Dance Show – Compania de dans și entertainment The Sky.

În același timp se vor desfășura activități precum: „Becul pe Planeta Întunecată” și prezentarea logo-ului „60+” realizat din lumânări şi „gulguţe” de către voluntarii Asociației „More than a Smile”. Vor fi prezentate și „Picturi în întuneric” – desene tematice fluorescente și o sesiune de lectură la lumina lumânării şi a felinarelor în zona Bibliotecii Stradale. Iluminatul la sediul administraţiei municipale, cât și în spaţiul public central, va fi oprit pe parcursul desfășurării evenimentului.

Primăria a transmis mai multe adrese societăţilor comerciale şi instituţiilor publice din municipiu, invitându-le să se alăture acestui eveniment prin stingerea iluminatului în data de 23 martie, între orele 20.30-21.30, acelaşi apel fiind adresat şi cetăţenilor municipiului.

You May Also Like