De ani de zile, o grădiniță din Râmnicu Vâlcea funcționează în garsonierele aflate la parterul blocului 85 bis din Cartierul Nord. Pentru că spațiul este mic și total impropriu, Primăria municipiului a dat startul unui proiect pentru construcția unei clădiri în care să fie mutați micuții de la Grădiniţa cu program normal nr. 16.
Zilele trecute, s-a semnat contractul pentru începerea lucrărilor, viitorul imobil fiind finanţat în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Clădirea va avea parter şi un etaj mansardat şi va fi alcătuit din trei săli de grupă şi o sală multifuncţională, la care se adaugă spaţii funcţionale precum vestiarul pentru copii, grupuri sanitare pentru copii şi personal, cabinet medical prevăzut cu izolator şi un oficiu.
„Preşcolarii vor avea la dispoziţie şi o curte unde vor fi amplasate un loc de joacă cu groapă cu nisip, balansoare, leagăne şi un tobogan, un loc de odihnă pentru personalul de supraveghere, dar şi pentru părinţi sau bunici, spaţii verzi şi o grădină cu flori. Este al doilea obiectiv de acest fel finanţat prin PNDL în Râmnicu Vâlcea, după grădiniţa ce se construieşte la acest moment în cartierul Ostroveni” – precizează Primăria Râmnicu Vâlcea.