Una dintre cele mai mari probleme ale localităţilor din Vâlcea este lipsa reţelei de gaze. Mulţi dintre primari au făcut deja proiectele, însă le lipsesc fondurile necesare pentru a începe efectiv lucrările. Este şi cazul comunei Popeşti, acolo unde primarul Aurora Măgura are toată documentaţia pregătită, însă nu şi sumele de bani necesare pentru demararea proiectului. Pe lângă reţeaua de gaze naturale, primarul din Popeşti mai aşteaptă finanţări şi 21 de kilometri de drumuri, un teren sintetic, o punte în satul Popeşti şi modernizarea a două cămine culturale.
„Aşa cum am mai spus, pentru încălzirea unei case în mod tradiţional, lemnele te costă 3000- 4000 de lei pentru o iarnă. Enorm de mult, mai ales dacă ai o pensie mică. Pe gaz, costurile ar fi mult mai mici. De aceea, mi-aş dori ca până la toamnă să primim finanţare pentru introducerea gazelor naturale. În plus, mai am câteva proiecte depuse pe PNDL II şi pentru care nu am obţinut fonduri în 2017. Vom vedea cu ce variante de finanţare va veni Guvernul şi pentru aceste investiţii” – susţine primarul din Popeşti, Aurora Măgură.
22 mai 2020