7 octombrie 2021

Primarul Avan, reacție dură și măsuri drastice: “Comuna Păușești nu este și nu va fi bătaia de joc a unor decidenți politici submediocri”

Revoltat că Primăriei Păușești Otăsău nu i-au fost alocate fonduri de către Guvernul României, primarul Cătălin Avan a decis să ia măsuri drastice. Înainte de a pleca de la guvernare, Florin Cîțu a alocat județului Vâlcea aproximativ 27 de miliarde de lei vechi pentru achitarea creanțelor, a datoriilor și a altor sume necesare cofinanțării de proiecte. Însă criteriile de alocare a sumelor către primăriile din județ sunt exclusiv politice, ținând cont că localitățile conduse de primari pesediști sau ecologiști au primit bani puțini sau chiar deloc. Primăria Păușești Otăsău a primit zero lei, motiv pentru care primarul Avan reacționează dur.

“Având în vedere prevederile hotărârii de guvern adoptata aseară de Guvernul format din PNL și UDMR, condus de un premier un vâlcean numit Florin Câțu, prin care au fost alocate diverse sume cuprinse între 5.000-700.000 lei, primăriilor din județul Vâlcea și ținând cont că cinci primării conduse de primari membri ai Partidului Ecologist Român, printre care și Primăria Păușești, au primit zero lei, am hotărât convocarea Comitetului Local pentru situații de urgență Păușești, unde voi propune, datorită resurselor financiare limitate, următoarele:

1. Închiderea școlilor și grădinițelor din localitate (deoarece nu mai putem asigura măștile, dezinfectanții pentru clădirile publice și mijloacele de transport elevi, carburantul pentru acestea, decontarea navetei pentru cadrele didactice, inspecția periodică a autovehicolelor si cazanelor de încălzire, etc);

2. Vom sista plata îndemnizațiilor de însoțitor și a asistenților personali pentru persoanele cu dizabilități;

3. Vom notifica DSP că nu mai putem desfășura activitățile de combatere a epidemiei Sarcov 2, care ne revin deoarece nu mai putem achiziționa echipamentele necesare.

Comuna Păușești nu este și nu va fi bătaia de joc a unor decidenți politici submediocri, care neputând face mai nimic de câțiva ani buni pentru acest județ frumos, își arată când pot aroganța și disprețul față de cetățenii acestuia!” – susține primarul Cătălin Avan.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like