Primarul Adrian Cosac are planuri mari în noul mandat în comuna Vlădeşti. Pe lângă realizarea acelui important complex balnear, edilul şef plănuieşte să construiască o sală de sport polivalentă cu peste 100 de locuri. Mai mult decât atât, modernizarea drumurilor comunale, extinderea reţelelor de apă, canal şi gaze sunt alte investiţii ce vor fi realizate în viitorul apropiat.
„Avem mult de muncă în acest mandat. Avem în plan extinderea rețelelor de gaze, apă, canal, dar şi modernizarea drumurilor în zonele izolate. Aceste zone, în ultimii ani, au fost extrem de căutate de cetăţeni. Este vorba de zonele Trundin, Fundătura, Lacul Frumos, zone virgine, aflate în cătunele de pe culmile dealurilor, care au fost populate de cei care vor să scape de aglomerația urbană și se ridice o locuință în care să stea fie pe timpul verii fi chiar definitiv, beneficiind de aerul curat sau de cadrul natural unic. Așteptăm noile programe europene să vedem pe ce axe ne putem încadra, fie așteptăm promisiunea Guvernului Orban de a lansa un nou program național de dezvoltare” – a declarat primarul Adrian Cosac.