10 martie 2019

Primarul din Vlădești, sprijinit de președintele CJ Vâlcea în proiectele comunei

Are toate șansele să transforme comuna Vlădești într-o comună modernă, atrăgătoare pentru turiști și nu numai. Vorbim de primarul acestei frumoase localități din județul Vâlcea, Adrian Cosac. Pentru a-și îndeplini misiunea de a implementa cât mai multe proiecte, edilul beneficiază de sprijinul necondiționat al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

La începutul lunii martie 2019, primarul și președintele CJ Vâlcea au fost prezenți în teren pentru a discuta despre investițiile aflate în derulare, dar și pentru cele ce urmează a fi implementate.

Cosac și Rădulescu au mers în zona fostei stații de asfalt, acolo unde, cu fonduri de la Compania Națională de Investiții, se va amenaja o bază de agrement modernă, ce va curpinde un bazin de înot, spa, bază de tratament, un centru de kinetoterapie , sală de fitness și forță, dar și spații de cazare și de alimentație publică.

De asemenea, cei doi au purtat discuții și pe tema construirii unei săli de sport ce este extrem de utilă pentru copiii din Vlădești.

„Vom construi o sală de sport cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. Totul este aprobat și rămâne doar să predăm amplasamentul. Sala de sport va avea 102 locuri în tribune și va fi utilă pentru cinci discipline sportive” – a declarat primarul Cosac.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like