2 mai 2024

Primarul Gîngu de la Bujoreni a reprezentat județul la Forumul Comunităților Inteligente din România

Comuna Bujoreni este una dintre cele mai moderne și mai bine dezvoltate comune din Vâlcea. Ba chiar, la aceste capitole, depășește și vreo câteva orașe din județ, putându-se situa undeva pe locurile șapte-opt la nivelul întregului județ în clasamentul orașelor (dacă ar fi să o comparăm cu orașele). Nu mai vorbim despre oportunitățile și despre nivelul de trai pe care le au cetățenii din Bujoreni, acestea fiind în mod cert mai ridicate dacă am compara Bujoreniul cu cele mai puțin dezvoltate orașe din județul nostru. Iar unii dintre „pilonii” care au dus localitatea din nordul Râmnicului la această râvnită postură au fost puși de actualul edil, liberalul Gheorghe Gîngu, în ultimii cinci-șase ani.

Printre multele investiții pe care administrația locală din Bujoreni le-a făcut se numără și unele care vizează transformarea comunității locale într-una de tip inteligent, în care tehnologiile moderne sunt tot mai des folosite. Am mai vorbit despre astfel de investiții în ziarul nostru și cu siguranță vom vorbi și în alte rânduri. Până atunci însă, vă putem spune că, nu demult, aproape de finalul lunii aprilie, primarul Gheorghe Gîngu a fost prezent la Oradea, acolo unde s-a desfășurat Forumul Comunităților Inteligente din România. Edilul liberal a venit încărcat cu idei din lumea bună a administrației locale, însă, la rândul său, a avut ce prezenta, pentru că Bujoreniul este o comună care s-a făcut remarcată în acest domeniu în ultimii ani.

Vă invităm să citiți declarația primarului Gheorghe Gîngu despre acest forum.

„Am fost prezent, la Oradea, la Forumul Comunităților Inteligente, fiind invitat la discuțiile ce au avut loc pe tema dezvoltării unei comunități inteligente prin conlucrarea dintre administrația publică, companii, instituții de educație și organizații neguvernamentale și printr-o bună comunicare cu cetățenii. Cu siguranță toate informațiile pe care le-am adunat la Oradea le voi pune în practică la Bujoreni. Este vorba despre proiecte de dezvoltare a comunei și de soluții de finanțare care să răspundă nevoilor cetățenilor din Bujoreni. La acest forum au fost prezenți, printre alții, Ilie Bolojan – președintele Consiliului Județean Bihor, Florin Birta – primarul municipiului Oradea, Adrian Foghiș – ministrul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Felix Cozma – președintele Anfp, Adrian Hatos – senator și secretar al Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență, Prof. univ. dr. Constantin Bungău – rector al Universității din Oradea. Au mai participat decani, profesori universitari și mulți alți reprezentanți importanți ai statului și elitei academice. Mulțumesc organizatorilor pentru invitație”, a punctat primarul Gheorghe Gîngu.

You May Also Like