11 mai 2022

Primarul Gutau, despre situația gunoiului din Râmnicu Vâlcea

Ca urmare a situaţiei actuale de la nivelul municipiului cauzată de neridicarea deşeurilor din punctele de colectare de către firma Romprest Energy S.R.L., doresc să subliniez următoarele aspecte:

În cadrul şedinţei Consiliului Local din data de 28 aprilie a.c., proiectul de hotărâre ce viza modificarea unor tarife practicate de Romprest pentru colectarea, transportul, sortarea şi tratarea deşeurilor pentru persoanele fizice şi juridice din Municipiul Râmnicu Vâlcea a fost respins ca urmare a votului ”împotrivă” dat de unii consilieri locali.

Amintesc că această propunere a mai fost supusă aprobării Consiliului Local în şedinţa de la sfârşitul lunii martie. La acel moment, am propus consilierilor locali ai PSD şi PER să voteze respingerea solicitării în vederea unei analize mai temeinice a elementelor ce conduceau la majorarea solicitată. După o verificare a tuturor influenţelor apărute în ultima perioadă – creşterile semnificative de preţuri ale carburanţilor, mărirea tarifelor la energieşi majorarea salariului minim pe economie – am concluzionat că solicitarea Romprest SRL era una întemeiată, drept pentru care am înaintat proiectul de hotărâre în şedinţa de la finele lunii trecute. Acest proiect, însă, după discuţii în mare parte sterile şi populiste, a fost respins prin votul unor consilieri locali, iar ca urmare, Romprest Energy SRL se află în situaţia în care nu mai are capacitatea financiară de a presta serviciile de colectare, transport, sortare şi tratare a deşeurilor municipale.

S-a ajuns aici şi ca urmare a faptului că, din punct de vedere legal, Municipiul Râmnicu Vâlcea este constrâns să continue contractul cu Romprest Energy SRL (încheiat în anul 2015) până la intrarea în vigoare a contractului de delegare a gestiunii ce urmează să fie atribuit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Salubrizarede la nivelul judeţului Vâlcea pentru proiectul ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Vâlcea” pentru zona 3 din care face parte şi municipiul Râmnicu Vâlcea. La fel de adevărat este şi că prestaţia reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în ADI Salubrizare, respectiv viceprimarul Virgil Pîrvulescu, a fost egală cu zero, acesta – în loc să urgenteze, folosind toate pârghiile pe care le are la dispoziţie, finalizarea procesului de atribuire – fiind mai degrabă preocupat să profite de crizele apărute în acest domeniu pentru a introduce pe piaţa din Râmnicu Vâlcea, pe uşa din dos şi complet ilegal, o altă firmă de salubrizare.

Situaţia prezentă este rezultatul direct al creşterii uriaşe a tarifelor la carburanţi şi energie din ultima perioadă (pe fondul unei atitudini de inconştientă indiferenţă a Guvernului României), la care s-a adăugat exacerbarea unor atitudini populiste şi a unor orgolii în rândul unei părţi a consilierilor locali ai municipiului. Chiar şi în contextul în care Primăria Municipiului este obligată să se conformeze deciziilor Consiliului Local, doresc să îi asigur pe locuitorii Râmnicului că voi face toate demersurile posibile pentru depăşirea acestei crize, în bună parte artificiale, astfel încât curăţenia oraşului să nu aibă de suferit!

Mircia GUTĂU,

Primar

You May Also Like