PRECIZĂRI
În presa locală și în mediul online a fost distribuit un comunicat al USR Vâlcea în cuprinsul căruia viceprimarul Andrei Gheorghiu acuză că la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea nu se aplică prevederile Legii nr. 8/2023 privind modificarea și completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 în sensul utilizării spațiilor sportive ale unităților de învățământ din municipiu pentru activități sportive extrașcolare; mai mult, viceprimarul userist se lamentează că un proiect de hotărâre de consiliu întocmit de el în acest sens nu a fost băgat în seamă de conducerea Primăriei.
Ca de fiecare dată când încearcă să fie ceva mai mult decât îl țin puterile, viceprimarul Andrei Gheorghiu lovește iarăși cu sete în golși, orbit de orgoliu politic, dovedește că nu cunoaște decât foarte superficial activitatea administrației municipale.
Dacă ar fi binevoit să studieze cu puțină atenție legislația locală sau măcar să întrebe despre ea pe unul dintre funcționarii primăriei, ar fi aflat că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea are aprobată, încă din anul 2012, prin HCL nr. 243/92, o Metodologie privind folosința bunurilor aparținând unităților de învățământ, conform căreia administrarea bazei materiale școlare se face de către Consiliul Local prin consiliile de administrație ale fiecărei unități de învățământ, iar sălile și terenurile de sport pot fi închiriate numai pentru activități sportive, fiind interzisă închirierea acestora în zilele când se desfășoară activități din planul de învățământ. Mai mult, o hotărâre anterioară – HCL nr. 84/2012 privind folosința unor săli de sport – stipulează că grupurile de copii din municipiu se bucură de acces gratuit pentru efectuarea antrenamentelor sportive organizate de către asociațiile sportive legal înființate, bineînțeles cu acordul consiliului de administrație al școlii respective și fără afectarea procesului educativ. Acest context i-a fost, de altfel, adus la cunoștință viceprimarului Andrei Gheorghiu încă din 18 aprilie a.c., printr-un răspuns – scris și înregistrat – la proiectul de HCL inițiat de acesta, opinându-se totodată că reglementări suplimentare în acest domeniu se pot face nu printr-un nou regulament, ci prin modificarea și completarea Metodologiei aprobate prin HCL 243/92/2012.
Minciuna că „autoritatea locală nu s-a obosit să răspundă” din comunicatul USR sau îngrijorarea ipocrită că activitatea fizică și stilul de viață sănătos nu sunt promovate suficient în rândul copiilor și tinerilor (în condițiile în care Primăria Municipiului a investit și investește masiv în crearea de noi structuri sportive școlare și modernizarea celor existente) nu mi le explic decât prin faptul că liderul USR, Andrei Gheorghiu, nu prea vorbește, se pare, cu viceprimarul USR, Andrei Gheorghiu – îi îndemn, așadar, pe cei doi să discute ceva mai aplicat înainte de a ieși în public cu astfel de opinii ridicole și populiste, lansate de dragul unei campanii electorale care a luat startul mult prea devreme.
Mircia GUTĂU,
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea