Alegeri câştigate la pas de primarul comunei Budeşti, Ion Vlădulescu, care a fost învestit cu încredere de cetăţeni pentru a continua să implementeze în localitate o administraţie performantă. Edilul le promite oamenilor din Budeşti că va finaliza toate proiectele începute, dar şi că va iniţia noi investiţii ce vor avea menirea de a îmbunătăţi nivelul de trai din comună.
„Vă mulțumesc, dragi locuitori ai comunei Budești, pentru că m-ați ales să fiu primarul dumneavoastră, vă voi reprezenta cu cinste și demnitate! Doar împreună putem continua proiectele începute și necesare pentru dezvoltarea localității. Sunt recunoscător pentru votul pe care l-am primit și vreau să îi asigur pe toți cetățenii, atât pe cei care m-au votat cât și pe cei care au avut alte opțiuni de vot, pe care îi respect în aceeași măsură, că voi fi primarul fiecăruia dintre dumneavoastră și va asigur că voi depune toate eforturile pentru a realiza proiectele pe care ni le-am propus.
Ne unesc multe lucruri dar cel mai important este faptul că, indiferent de preferințele politice, avem cu toții aceleaşi speranţe pentru un viitor mai bun. Trebuie să facem din Budești o localitate cu care să ne mândrim zi de zi” – susţine primarul Ion Vlădulescu.