În data de 17 octombrie 2024, Mihai Mateescu, primarul orașului stațiune Băile Govora, s-a aflat la București, ajungând la sediile mai multor instituții foarte importante: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului; Compania Națională de Investiții (CNI); Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Evident, vizitele edilului-șef al orașului Băile Govora au vizat identificarea unor noi oportunități de finanțare pe care stațiunea din județul Vâlcea le-ar putea accesa.
La MDLPA s-a semnat un act adițional pentru contractul de finanțare referitor la revizuirea Planului Urbanistic General al orașului
„Am avut o zi plină de întâlniri de lucru importante la București, cu scopul de a continua dezvoltarea orașului nostru, Băile Govora. Prima întâlnire a avut loc la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, unde am discutat cu domnul Răzvan Pîrcălăbescu, șeful de cabinet al ministrului, despre oportunitățile de finanțare disponibile pentru orașul nostru în cadrul Masterplanului pentru turism. În continuare, la Compania Națională de Investiții, am evaluat stadiul actual al proiectelor orașului Băile Govora aflate pe lista de sinteză a companiei și am analizat posibilitatea depunerii unui nou proiect ce vizează modernizarea bazei sportive din stațiune. Ultima oprire a fost la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), unde am semnat un act adițional pentru contractul de finanțare referitor la revizuirea Planului Urbanistic General al orașului, precum și pentru instalarea unor stații de încărcare pentru vehicule electrice”, a explicat primarul Mihai Mateescu.
Concluziile primarului Govorei, la finalul întâlnirilor din Capitală
După seria de întâlniri de la București, Mihai Mateescu a prezentat mai multe concluzii, subliniind că astfel de întâlniri de lucru sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului, din mai multe motive, după cum urmează:
1.Acces la finanțare: întâlnirile cu reprezentanți ai ministerelor și instituțiilor naționale permit identificarea și accesarea oportunităților de finanțare pentru proiecte strategice, cum ar fi modernizarea infrastructurii turistice sau implementarea unor inițiative de dezvoltare sustenabilă.
2.Dezvoltarea turismului: Băile Govora este o stațiune balneară cu un mare potențial turistic. Participarea în Masterplanul pentru turism poate aduce resurse suplimentare pentru promovarea orașului și pentru îmbunătățirea serviciilor oferite turiștilor, contribuind astfel la creșterea numărului de vizitatori și la revitalizarea economică.
3.Proiecte de infrastructură: prin colaborarea cu Compania Națională de Investiții, se asigură implementarea proiectelor care vizează îmbunătățirea infrastructurii locale, cum ar fi modernizarea bazei sportive, care poate atrage evenimente și activități sportive ce vor aduce beneficii economice și sociale pentru comunitate.
4.Sustenabilitate și inovație: semnarea actelor adiționale pentru revizuirea Planului Urbanistic General și instalarea stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice reprezintă pași importanți către o dezvoltare urbană modernă și verde, contribuind la reducerea emisiilor de carbon și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
5.Relaționare și colaborare: astfel de întâlniri facilitează dialogul direct cu decidenții politici și cu instituțiile relevante, asigurând o mai bună coordonare și susținere pentru proiectele locale. Acest lucru crește șansele ca orașul să primească sprijinul necesar în implementarea inițiativelor propuse.
„În concluzie, aceste întâlniri sunt cruciale pentru a asigura o dezvoltare coerentă și sustenabilă a Băilor Govora, aducând beneficii atât pe termen scurt, cât și pe termen lung pentru comunitatea locală și pentru turism. Continuăm să lucrăm pentru un viitor mai bun și mai verde pentru Băile Govora!”, a conchis edilul-șef Mihai Mateescu.