Dezvoltarea și modernizarea comunei Muereasca se vede cu fiecare an care trece. Pe foarte scurt spus, situația din localitatea aflată nu departe de Râmnic se prezintă cam așa: privații construiesc case, administrația locală dezvoltă infrastructura.
În această notă se desfășoara și cele mai recente investiții realizate de administrația locală. Într-o primă etapă a modernizării infrastructurii locale programată pentru anul acesta, edilul Ion Ungureanu are în vedere lapte străzi din localitate. Acestea sunt: Salcâmilor (Hotare), Lunca Stelesști, Trandafirului (Frâncești), Găiculești, Cireșului, Plopu, Teiului.
„Continuăm lucrările de modernizare a întregii infrastructuri de străzi din localitatea noastră. În prima fază vor fi modernizate străzile Salcâmilor (Hotare), Lunca Stelești, Trandafirului (Frâncești), Găiculești, Cireșului, Plopu, Teiului (Suta). Lucrările se vor desfășura în următoarele etape: se vor executa lucrări de terasament, și lărgirea drumurilor unde se permite acest lucru, apoi se așterne un covor asfaltic de egalizare, urmând să se efectueze amenajarea de rigole pentru colectarea apelor pluviale, poduri, podețe și sisteme de punere în siguranță a circulației și a drumului. În partea finală se va turna un alt strat de asfalt, adică stratul de uzură). Ne cerem scuze pentru disconfortul și deranjul create cetățenilor din zona de desfășurare a lucrărilor, pe timpul executarii acestora. Însă un lucru bine făcut este binevenit pentru comunitate”, a precizat primarul Ion Ungureanu.