Primăria Mihăeşti a solicitat recent acordul de mediu pentru un proiect de investiţie important în localitate. Este vorba despre amenajarea unui sens giratoriu amplasat în intravilanul comunei Mihăeşti, în satul Buleta, la intersecţia DN 67 cu DC 128, în interiorul indicatoarelor de localitate.
Acum, în acea zonă este o intersecţie ce reprezintă una din căile de legătură ale comunei, iar vizibilitatea pe drumul naţional, la intrarea în curbă, atât din direcţia Rm. Vâlcea – Tg. Jiu, cât şi din direcţia Tg. Jiu – Rm. Vâlcea, este extrem redusă. Acolo se pot produce evenimente rutiere şi de aceea autorităţile au decis să ia măsuri şi să amenajeze un sens giratoriu. Soluţia propusă asigură desfăşurarea continuă a circulaţiei şi are rol de colectare, selectare şi distribuire a traficului rutier, asigurând accesul spre şi dinspre toate direcţiile.
Lucrările de construcţii prin care se va realiza obiectivul constau în: desfacere/decopertare sistem rutier existent; extinderea părţii carosabile pentru obţinerea elementelor geometrice conform planului de situaţie; lucrări de canalizare pluvială necesare preluării şi eliminării apelor pluviale de pe suprafaţa carosabilă; amenajarea elementelor sensului giratoriu (insulă centrală şi insule denivelate separare şi direcţionare trafic); asigurarea iluminatului public în zonă; refacerea stratului de uzură beton asfaltic pe toata zona afectată de lucrări; amenajarea trotuarelor propuse; refacerea semnalizării rutiere orizontale şi verticale; amenajarea spatiilor verzi adiacente şi a tuturor suprafeţelor afectate de lucrări.
„Suntem pe ultima sută de metri cu documentaţia pentru acest proiect. Aşteptăm acordul de mediu şi dam drumul la licitaţie. Investiţia o vom face cu bani din bugetul local, suma ridicându-se la circa 100.000 de euro” – ne-a declarat primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.