Primăria Comunei Costești a depus, zilele trecute, cerere de finanțare pentru proiectul care vizează înființarea unui sistem fotovoltaic pentru consumul propriu de energie.
Solicitarea transmisă are ca scop obținerea finanțării în cadrul apelului de proiecte privind „Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice”, din cadrul „Programului-cheie 1” „Surse regenerabile de energie și stocarea energiei” din Fondul pentru Modernizare (MEFM).
Scopul implementării proiectului propus de primarul Toma Peștereanu este acela de a genera energie pentru autoconsumul clădirilor publice și a iluminatului public din comuna Costești.
“Încă un proiect depus, cadou de Moș Nicolae pentru comunitatea noastra. Am reușit depunerea unui proiect ce vizează construirea unui parc fotovoltaic care va acoperi consumul total al energiei consumate de UAT Costeşti: iluminat public, clădiri publice (cămine, baza sportivă, primărie, etc).Fapte, nu vorbe!” – a anunțat primarul comunei Costești, Toma Peștereanu.