Primarul din Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, susține că are întocmite noi proiecte interesante pentru localitatea sa: trotuare, pistă de biciclete, pod peste râul Govora, dar și două noi grădinițe. Acum, edilul șef țintește spre fonduri europene, el încercând să obțină finanțări nerambursabile pentru ca acele proiecte să devină realitate.
“Noi anul acesta am întocmit patru proiecte. Este vorba despre o grădiniță nouă, despre un pod peste râul Govora, despre trotuare și pistă de biciclete la Stupărei și încă o grădiniță la Măgură. Toate proiectele sunt depuse, iar asta necesită o grămadă de bani și timp. Dacă nu obținem finanțare până în luna decembrie, în ianuarie trebuie să reluăm procedurile și să vedem ce avize expiră sau poate se schimbă titulatura. Este foarte greu să accesezi fonduri europene și poți să îți iei și țeapă. Data trecută când am fost la Craiova am înregistrat noaptea la ora 12.00 proiectul și la 12.10 s-au terminat banii alocați pentru drumuri. Am avut 7,7 kilometri și 14 kilometri de rigole. Acum poate fi la fel și de aceea încercăm să vedem care sunt cele mai scurte și rapide modalități pentru a obține finanțări pentru proiecte” – susține primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.
7 iunie 2021