4 noiembrie 2021

Proiectul Primăriei Râmnicului de extindere a reţelei de gaze a fost declarat eligibil

Printr-o adresă transmisă în cursul lunii octombrie, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare, a informat Primăria Municipiului căproiectul ”Extindere reţea gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea” (depus în luna decembrie 2020) a trecut cu bine de etapa verificării administrative şi a eligibilităţii cererii de finanţare, respectând criteriile prevăzute în Ghidul solicitantului. Proiectul ”Extindere reţea gaze naturale în Municipiul Râmnicu Vâlcea” a fost depus în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare(POIM), Axa Prioritară: Sisteme inteligente şi sustenabile de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, Componenta 1:  Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale şi prevede realizarea unei reţele de distribuţie a gazelor naturale în lungime de 38,443 km în zonele Troianu, Copăcelu, Căzăneşti, Stolniceni, Râureni, Goranu, Dealul Malului, Ştirbei Vodă – Aranghel, Colonie Nuci, Buda – Poenari şi Ostroveni, având ca beneficiare 1.100 de gospodării. Conform adresei transmise de la Guvern, proiectul depus de Municipalitatea Râmnicului urmează să intre în etapa evaluării tehnico-economice.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like