Un nou proiect va fi implementat în comuna Bujoreni, acolo unde primarul Gheorghe Gîngu face o treabă de excepție. Perseverent și implicat, edilul – șef își dezvoltă comunitatea așa cum știe el mai bine, identificând cele mai avantajoase soluții de finanțare a proiectelor și soluționând treptat toate problemele cu care se confruntă localitatea. Acum, primarul Gheorghe Gîngu anunță că un nou proiect al său a fost aprobat, iar investiția va începe în curând. Este vorba despre iluminatul public stradal, ce va fi modernizat în totalitate.
“Este o certitudine! În comuna Bujoreni vom avea iluminat public modern. Proiectul nostru privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu, a fost APROBAT.
O investiție de peste 1,21 milioane lei, care va crește gradul de confort și siguranță pentru cetățenii localității Bujoreni. Clasicul iluminat stradal, mare consumator de energie electrică, va fi înlocuit cu unul modern, mult mai economic și mai eficient. Astfel vom face economii serioase la bugetul local și vom putea folosi iluminatul public pe toată perioada nopții.
Așadar, proiectul ce va fi implementat în următoarea perioadă va consta în montarea a 350 de corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată și care îndeplinesc cele mai înalte criterii de economisire și de iluminat. De asemenea, vom moderniza punctele de aprindere, consolele, accesoriile, conductoarele de conexiune, izolatoarele etc. Totodată, vom achiziționa un sistem nou de telegestiune a iluminatului public. Vor fi realizate sisteme de aprindere automate, iar monitorizarea întregului sistem se va face cu ajutorul computerului amplasat la sediul primăriei. Practic, vom afla în timp real care led de pe care stradă are probleme și vom putea să intervenim prompt și eficient.
În final, aș vrea să mai menționez că noi, la Bujoreni, avem deja o rețea modernă de internet radio cu bandă garantată în toată localitatea, cu 30 de puncte WI-FI și 65 camere de monitorizare. Vom continua însă extinderea sistemului de supraveghere video cu încă 20 de camere, la solicitarea cetățenilor și a Poliției” – spune GHEORGHE GÎNGU, primarul comunei BUJORENI.