Străzile din zona Şcolii Generale „Take Ionescu” din municipiul Râmnicu Vâlcea se aglomerează frecvent, mai ales în intervalele când elevii ies de la ore. Zecile de maşini care opresc atât pe Calea lui Traian, cât şi pe strada Constantin Brâncoveanu îngreunează traficul rutier. De aceea, administraţia publică locală a încercat să găsească o soluţie pentru lărgirea carosabilului şi pentru modernizarea zonei.
Astfel, s-a găsit soluţia de demolare a clădirii insalubre de la intersecţia străzii Constantin Brâncoveanu cu Calea lui Traian (cunoscută şi ca fosta Grădiniţă „Donca Simo”), precum şi a unei clădiri aflată în proprietatea Primăriei Râmnicu Vâlcea. Aşadar, pe lângă lărgirea carosabilului, acolo de va realiza o parcare de 50 de locuri şi se va monta mobilier stradal. Investiţia se va ridica la suma de 1.675.000 lei (fără TVA), iar cheltuielile vor fi suportate din bugetul local.
Iată ce propune administraţia publică locală a municipiului Râmnicu Vâlcea:
„Administrația locală dorește asanarea parcelelor care cuprind cele două imobile amintite mai sus și realizarea unui spațiu public care să cuprindă, prin lărgirea carosabilului străzii Constantin Brîncoveanu, următoarele:
– cca. 50 de locuri de parcare care să deservească vizitatorii care vin la Primărie și la Școala Take Ionescu, rezolvate în lungul benzilor carosabile de circulație pe o lungime de cca. 85 m;
– un spațiu verde amenajat cu alei pietonale și mobilier urban cu rol benefic din punct de vedere peisager, prin deschiderea perspectivei vizuale între monumentele existente în zonă și amplificarea spațiului public pietonal reprezentat de scuarul Primăriei.
Sunt propuse trei variante de rezolvare a parcajului, una cu locurile de parcare dispuse în lungul benzilor carosabile, de fiecare parte a acestora, și două variante cu locurile de parcare dispuse ”în spic” la 45°, tot în lungul benzilor carosabile.
Se propune refacerea instalației de iluminat stradal în porțiunea strazii C. Brîncoveanu care își mărește prospectul. Se vor face lucrări de amenajare peisageră a scuarului Primăriei și a porțiunii de spațiu verde adiacent străzii C. Brîncoveanu prin dalaje pietonale noi, mobilier urban, fîntîni, iluminat ambiental, vegetație”.