12 noiembrie 2019

RÂMNICU VÂLCEA. Firmele nu sunt interesate de lucrările pentru reabilitarea blocurilor. Licitații reluate de 3-4 ori

Situație absolut incredibilă în municipiul Râmnicu Vâlcea. Lucrările pentru reabilitarea termică a zeci de blocuri din oraș sunt scoase la licitație însă nicio firmă nu se prezintă. În unele cazuri, procedurile s-au reluat chiar și de 3-4 ori, însă în van. Firmele de construcții pur și simplu nu sunt interesate și nu-și depus ofertele. Ca urmare, proiectele stagnează, iar conducerea Primăriei Râmnicului intenționează să solicite la ADR Sud-Vest Oltenia creșterea valorii licitației.

“La a treia derulare a procedurii de licitație nu s-a depus nicio ofertă pentru 12 blocuri de locuință. La prima desfășurare a procedurilor de selecție pentru reabilitarea termică a blocurilor 14B, 119, 120, B1-8, B1-2, 125, S4 nu s-a depus nicio ofertă. Procedura se reia. A patra oară s-a scos la licitație reabilitarea termică internă și cantina la internatul Colegiului Mircea cel Bătrân și se pare că a fost cu noroc. Avem o ofertă.  În rest, la blocuri nicio firmă nu s-a prezentat la licitație. Oferta este pe SICAP, însă nu sunt firme care doresc să muncească. Evaluarea este făcută de specialiștii de la Craiova, nu o facem noi. La următoarea licitație vom solicita să creștem, să indexăm valoarea. Poate e tentant pentru cineva. Nu avem altă soluție!” – a declarat primarul Mircia Gutău la ultima sa conferință de presă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like