23 septembrie 2019

RÂMNICU VÂLCEA. Încă 58 de noi locuri de parcare amenajate în municipiu

Primăria municipiului, prin intermediul Direcţiei Administrarea Domeniului Public, a finalizat lucrările la parcarea din spatele sediului Regiei Apele Române – Agenţia pentru Protecţia Mediului Vâlcea, eliminând, cu această ocazie, o zonă insalubră. Cu o suprafaţă de circa 1700 mp, la care se adaugă 200 mp de accese şi racorduri, noua facilitate însumează 58 de locuri de parcare de care vor putea beneficia atât cei ce au legătură cu cele două instituţii găzduite de imobilul aflat la intersecţia bulevardului Nicolae Bălcescu cu strada Remus Bellu, cât şi vizitatorii celor internaţi la unitatea spitalicească din apropiere. Suplimentar lucrărilor de amenajare a parcării, s-a extins reţeaua de iluminat public pe o lungime de 150 m, montându-se 6 stâlpi cu corpuri de iluminat economice. În cursul acestui an, Primăria Râmnicu Vâlcea a acordat o atenţie deosebită realizării unor astfel de spaţii (pe str. Aurelian Secerdoţeanu, pe str. Nicolae Iorga, în zona Nord etc.) care totalizează aproximativ 200 de noi locuri de parcare.

Biroul de Presă

You May Also Like