28 iulie 2020

RÂMNICU VÂLCEA: Intră în reabilitare sensul giratoriu de la începutul bulevardului Dem Rădulescu şi strada General Praporgescu

În cadrul programului ”Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente ale infrastructurii rutiere” demarat în luna martie a acestui an – şi care a vizat până acum 10 artere de circulaţie şi mai multe sensuri giratorii importante din municipiu – în noaptea de miercuri, 29 iulie, va începe amenajarea sensului giratoriu de la intersecţia bulevardului Tineretului cu strada Lucian Blaga şi cu bulevardul Dem Rădulescu. Totodată, se va da startul şi lucrărilor de reabilitare de pe strada General Praporgescu, unde se are în vedere şi o reorientare a locurilor de parcare în ”spic” de pe segmentul cuprins între bulevardul Nicolae Bălcescu şi strada Căpitan Mărăşanu, astfel încât să se lase un spaţiu mai mare pentru circulaţia autovehiculelor. Dată fiind configuraţia foarte îngustă a străzii General Praporgescu, dar şi posibilitatea unor rute ocolitoare în imediata apropiere (Calea lui Traian şi strada Mihai Viteazu), luni, 3 august, şi marţi, 4 august, circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată complet.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like