După ce, săptămâna trecută, s-a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de construire a noului bloc operator de la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, miercuri, 18 decembrie 2024, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a semnat și contractul pentru dotările acestuia. Astfel, peste două milioane de euro, din fonduri europene, se vor investi în dotarea cu echipamente medicale și mobilier, printre care:
• mese chirurgicale de operație;
• lămpi sală de operație;
• aparat anestezie;
• electrocautere;
• aspiratoare chirurgicale;
• turn laparoscopie;
• aparat radiofrecvență;
• instrumentar chirurgie generală;
• aparate sigilare vasculară;
• turn chirurgie endoscopică rino-sinusală și endoscopie digestivă;
• unitate video-endoscopie ORL;
• set instrumente chirurgie endoscopică rino-sinusală – mobilier bloc operator.
„Întregim proiectul nostru, adică a doua clădire nouă de spital pe care o construim la SJU Vâlcea, prin dotarea cu tehnică medicală de ultimă generație, astfel că proiectul final va depăși nouă milioane de euro. Construim clădiri noi de spital, dar le și dotăm cu aparatură medicală modernă, fiindcă ne dorim ca vâlcenii să beneficieze de cele mai bune condiții de diagnostic și tratament în spitalele vâlcene”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.