31 iulie 2017

Samoil Vâlcu aduce problemele Călimăneştiului în plenul CJ Vâlcea

Consilierul judeţean liberal, Samoil Vâlcu, a ridicat două probleme importante pentru activitatea culturală din oraşul Călimăneşti, la cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea.
,,Oraşul Călimăneşti are o documentaţie depusă la Consiliul Judeţean pentru festivalul Cântecele Oltului. Acest festival este al CJ, se desfăşoară la Călimăneşti, drept pentru care, vă rog să fiţi de acord să alocăm o sumă de bani. Cheltuielile sunt mari şi trebuie să ne ridicăm şi noi la o limită de decenţă financiară.
Domnule preşedinte, a doua problemă. Aş vrea să vă folosiţi influenţa la Centru Naţional de Investiţii (CNI), pentru că tot oraşul Călimăneşti are o documentaţie depusă acolo din 2008 şi nu ne-o ia nimeni în seamă. Săptămâna trecută s-au încheiat cele două tabere, de teatru şi pictură, şi domnul Florin Zamfirescu a fost nemulţumit pentru că actorii nu şi-au putut desfăşura activitatea în Casa de Cultură. Deci, din 2008 este depusă documentaţia şi de la CNI nu se debirocratizează nimic. Vă rugăm să faceţi ceva în acest sens!” – Samoil Vâlcu.

Preşedintele CJ, Constantin Rădulescu, a răspuns maliţios şi elegant propunerilor venite din partea liderului consilierilor judeţeni ai PNL. ,,Nu îmi voi folosi influenţa pe lângă CNI. În conformitate cu legile în vigoare am să fac toate demersurile pentru a putea rezolva această problemă care, într-adevăr, nu ne face cinste. Trebuie să rezolvăm problema Casei de Cultură de la Călimăneşti pentru că se va finaliza proiectul Mirajul Oltului şi trebuie să arate bine toată acea zonă. Cât despre alocarea de bani pentru Cântecele Oltului, vă spun că este complicat. Sigur, nu spunem că nu se poate, am discutat şi cu primarul Florinel Constantinescu, dar… În orice caz, vom analiza propunerea dumneavoastră” a spus preşedintele CJ.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

2 thoughts on “Samoil Vâlcu aduce problemele Călimăneştiului în plenul CJ Vâlcea

  1. Eroare! Sa fim seriosi! Cu asa ceva nu se face mare lucru!!!
    Casa de cultura…. reparata!
    Alocare VOINTA NU bani ! pt Proiect Napoleon al II I- izvorul favorit la Caciulata …. ehei… mult provincialism! De aia stam pe loc! deschideti OCHII!

Comments are closed.