30 iulie 2022

Samoil Vâlcu (PER) atenționează Antares să-și respecte traseele și orarul

Consilierul județean Samoil Vâlcu (PER) a ridicat în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean (CJ) Vâlcea o problemă pertinentă, atrăgând indirect atenția unui transportator vâlcean. Este vorba despre societatea Antares patronată de Dan Becșenescu și de traseul Râmnicu Vâlcea – Cozia. Antares deține de douăzeci de ani această rută. O foarte lungă perioadă de timp, așa cum spune și Vâlcu, orarul a fost respectat. De la un timp, Antares are mari reclamații din partea locuitorilor din Călimănești, Bujoreni și Râmnicu Vâlcea, dar și din partea turiștilor din zona Căciulata – Cozia. Originar din Călimănești și coordonator politic al mai multor structuri PER din nordul județului, Vâlcu primește informații ,,de la firul ierbii”, nu se trezește vorbind în ședințele de consiliu. Problema reclamată este cât se poate de reală. 

,,Domnule președinte și stimați colegi, vreau să ridic o problemă legată  de transportul în comun. Și anume ce se întâmplă pe ruta Râmnicu Vâlcea – Cozia. Probabil se mai întâmplă și pe alte rute, nu știu, dar mă voi interesa. Transportul este unul destul de perturbat și fără un program pe care să-l știe atât turiștii, cât și localnicii. Nu știu dacă sunteți informați și dacă putem să facem ceva în sensul acesta, pentru că nemulțumirile sunt mari. Nu știu ce s-a întâmplat pentru că până acum a fost un transport civilizat și fără probleme” a explicat Samoil Vâlcu.

,,Bine, o să cercetez ce-mi spuneți” a spus președintele Constantin Rădulescu (PSD), după care a continuat să explice situația scoaterii la licitație publică a traseelor din tot județul. Asupra acestei chestiuni vom reveni într-un material amplu.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like