Consilierul judeţean Samoil Vîlcu a ridicat o problemă importantă în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea. El solicită ca la intrarea în cele mai importante secţii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea să se introducă un sistem cu cartele, pentru ca astfel să se prevină infecţiile nosocomiale (intraspitaliceşti).
„Aș vrea să discutăm cu conducerea spitalului, cu managerul spitalului, pentru introducerea unor cartele în anumite secții ca să nu se mai plimbe lumea în voie prin Spitalul Județean. Noi trebuie să asigurăm securitatea pacienţilor, precum și securitatea personalului medical. Mai mult, trebuie să facem în aşa fel încât să prevenim infecțiile nosocomiale, pentru ca acestea să fie din ce în ce mai puţine. De altfel, ne bucurăm că Spitalul Județean este pe un trend pozitiv şi trebuie să recunoaştem” – a declarat Samoil Vîlcu, consilier judeţean PNL.