4 octombrie 2024

Sanie de vară, pârtii de schi, telegondolă, telescaune, instalație de zăpadă artificială… Mega-proiectul Primăriei Vaideeni primește sprijin de la CJ Vâlcea

În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, desfășurată la finalul lunii septembrie 2024, consilierii județeni au votat o hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Vâlcea, prin Consiliul Județean Vâlcea, și Unitatea Administrativ Teritorială – Comuna Vaideeni, prin Consiliul Local al Comunei Vaideeni, pentru pregătirea, depunerea spre finanțare și implementarea proiectului intitulat „Dezvoltarea infrastructurii turistice în Comuna Vaideeni, Județul Vâlcea și Sat de Vacanță Ursu-Ursulețu”.

Prin acordul de parteneriat la care am făcut referire în rândurile de mai sus, consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de 300.000 de lei pentru întocmirea documentației tehnico-economice, respectiv: studiilor de prefezabilitate și de fezabilitate, studiilor topografice și geotehnice, documentației de scoatere definitivă a unor terenuri din fondul forestier și orice alte documentații preliminare necesare depunerii spre finanțarea și implementarea proiectului.

Parteneriatul a fost încheiat ca urmare a solicitării pe care Primăria Comunei Vaideeni, prin primarul Daniel Băluță, a depus-o, în data de 13 septembrie 2024, la Consiliul Județean Vâlcea. Prin aceasta, Primăria Vaideeni informa că are nevoie de sprijin financiar necesar întocmirii documentațiilor necesare pentru finanțarea și implementarea proiectului intitulat „Dezvoltarea infrastructurii turistice în Comuna Vaideeni, Județul Vâlcea și Sat de Vacanță Ursu-Ursulețu”.

Ce se va realiza în cadrul proiectului?

Reprezentanții Primăriei Vaideeni au detaliat ce va cuprinde acest proiect: „În cadrul proiectului se vor realiza următoarele investiții: sanie de vară, pârtii de schi, telegondolă, telescaune, instalație de zăpadă artificială (tunuri, lănci), extinderea stației de pompare, iluminat nocturn pârtie, achiziționarea unor mașini de bătut zăpada, Adventure park, zone de promovare a obiceiurilor și tradițiilor specifice zonei, înființare rețea de apă”.

You May Also Like