Cristian Nedelcu este, fără îndoială, un primar gospodar, pus pe treabă, care a realizat o mare parte din proiectele pe care și le-a propus. La Drăgășani a început, ușor – ușor, schimbarea la față a localității, primarul Nedelcu fiind convins că numai prin implementarea unor proiecte de amploare și prin atragere de fonduri europene și guvernamentale, un oraș se poate dezvolta armonios. S-au făcut investiții în sănătate, în învățământ, în infrastructură, în sport etc. Sigur, proiectele de anvergură sunt și de durată, iar unele investiții sunt încă în desfășurare. Dar pe lângă toate acestea, la Drăgășani se lucrează în mod constant, în toată localitatea. Lucrări mici, dar care fac diferența!
“Au fost efectuate lucrări de curățenie și ecologizare la locul de joaca din cartierul Zlătărei și la parcul fântânii din Zlătărei. De asemenea, am început lucrările de amenajare a spațiilor verzi din municipiul Drăgășani pentru sezonul de vară. În urma audiențelor, au fost identificate mai multe probleme ale cetățenilor, printre care inundații ale zonei din intersecția str. Regele Ferdinand cu str. Capul Dealului. Echipa DADPP a intervenit prompt pentru rezolvarea problemei. Conform planificării lucrărilor de amenajare a spațiilor verzi și locurilor de joaca, s-a intervenit și la locul de joaca din cartierul Rahova. Mai mult, au început lucrările de amenajare a spațiilor verzi și trotuarelor pe strada Dr. Dumitru Bagdasar” – spune primarul Cristian Nedelcu.
Primarul municipiului Drăgășani anunță și proiectul “Înființare centre de colectare prin aport voluntar in județul Valcea”, inițiat prin intermediul Consiliului Județean Valcea. Municipiul Drăgășani a pus la dispoziție o suprafața de 2500 m2 și s-a asociat cu primăriile Gușoeni, Glavile, Laloșu și Tetoiu pentru această investiție. Proiectul, în valoare de 4,5 milioane de euro, va fi realizat lângă deponia Drăgășani și nu reprezintă o groapă de gunoi, ci un spațiu special amenajat, unde cetățenii vor putea aduce materiale ce nu reprezintă gunoaie menajere: materiale de construcție, electrocasnice și chiar cadavre de animale de talie mică.