Ca urmare a necesității intervenirii pe rețeaua de distribuție apă potabilă OL DN 159 din strada Tudor Vladimirescu, între nr. 240 și nr. 244, zona Belvedere din orașul Băile Govora, reprezentanții Apavil SA au anunțat că, în data de miercuri, 14 august 2024, începând cu ora 14.00 (până la finalizarea lucrărilor), se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă pe următoarele străzi: Tudor Vladimirescu parțial (între strada Palangine și rezervor Cucurigu), Griviței, Viorelelor, Eroilor, Zorileanu și V. Alecsandri. De asemenea, această întrerupere va afecta și hotelurile: Oltenia, Palace și Belvedere din Băile Govora.
„Echipele de intervenție ale Apavil S.A. vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate ai apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), se vor efectua purjări în zona respectivă și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societății (telefon 0350.802.160), confirmate de specialiștii societății noastre, cu respectarea prevederilor art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au anunțat reprezentanții Apavil SA.