19 noiembrie 2024

SE OPREȘTE APA potabilă pe Strada Principală din comuna Păușești Măglași. Vor fi afectați și consumatorii de pe alte străzi

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de remediere a pierderii de apă potabilă existentă pe rețeaua de distribuție apă potabilă, din PEHD D315 mm, din comuna Păușești Măglași, intersecția străzii Principală cu strada Primăverii, reprezentanții Apavil SA au anunțat că, în data de 20 noiembrie 2024 (miercuri), în intervalul orar 09.00-17.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Păușești Măglași (tronson cuprins între Mănăstirea Sărăcinești și limita cu comuna Vlădești). Vor fi afectați utilizatorii de pe străzile: Principală, DN64A, Primăverii, Chiciora, Rapsodiei, Armoniei, Satul Nou, Valea de Case, Coasta, Coasta Mare, Soarelui, Mutuligeștilor, Crinilor, Dealul Pleșii, Drumul Pietrarilor, Industriei, Ulmețel, Solea, Vladului, Calea Mare, Doamnei, Castanilor, Viorelelor, Aleea Olănești, Cireșilor, Bălănești, Vlăduceni, Liliacului, Teiului, Valea Viei, Doamnei și Poligonului.

„Echipele de intervenție ale Apavil SA vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. La repunerea în funcțiune a sistemului, calitatea apei potabile poate fi influențată. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), se vor efectua purjări în zona respectivă și în zone adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării. Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societății (telefon 0350.802.160), confirmate de specialiștii societății noastre, cu respectarea prevederilor art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au anunțat reprezentanții Apavil SA.

You May Also Like