Vești bune în ceea ce privește Autostrada Pitești – Sibiu. Potrivit unui comunicat de presă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, zilele trecute, către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, documentaţia de atribuire a contractului „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 4: Ţigveni – Curtea de Argeş”.
În fapt, este vorba despre proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti, Secţiunea 4: Ţigveni – Curtea de Argeş (km 81+900 – km 91+761) în lungime de 9,86 kilometri. Pe acest tronson este prevăzut și un tunel de 1,35 kilometri.
Doar pentru această secțiune, CNAIR a specificat că durata contractului va fi de 120 luni. 16 luni va fi perioada de proiectare, 44 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Pașii următori sunt destul de simpli, dacă nu mai apar și alte piedici. După ce ANAP va valida documentaţia de atribuire, CNAIR va putea posta pe SICAP anunţul de participare la licitație.
După cum bine se știe, traseul autostrăzii Sibiu – Piteşti este pe teritoriul a trei judeţe – Sibiu, Vâlcea şi Argeş – şi este împărţit în cinci secţiuni, respectiv: Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Ţigveni, Ţigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti.