Primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu, continuă să ia măsuri pentru ca traficul rutier și pietonal să se desfășoare în siguranță că localitatea pe care o conduce. Recent, edilul șef a realizat 1,5 kilometri de trotuar pe marginea DJ 677 F. Pentru acest proiect i-a avut în vedere pe elevii care nu beneficiază de transport cu microbuzul, mai ales că s-au înmulțit mașinile, circulația este intensă în zonă, iar micuții trebuie să ajungă în siguranță la școală. Acum, primarul Streinu anunță că vor fi realizate două treceri de pietoni, din cele patru pentru care a solicitat aprobări la instituțiile abilitate. De asemenea, vor fi montate și limitatoare de viteză.
“Pentru a nu mai da șansa unora să informeze eronat unele aspecte care privesc activitatea echipei din primărie, vă informez că în urma solicitărilor făcute către Inspectoratul de Poliție Vâlcea și RAJDP Vâlcea, au fost autorizate două treceri de pietoni pe DJ677 F, din cele 4 propuse de noi. Cele 2 autorizate sunt la școala Șirineasa și primărie, iar cele respinse pentru că nu întrunesc condițiile de vizibilitate sunt cea de la biserica Ciorăști și cea de la stadionul Șirineasa. Avem confirmarea că până la sfârșitul lunii noiembrie cele autorizate vor fii materializate corespunzător pe teren, însoțite de montarea unor limitatoare de viteză” – susține primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu.