Comuna Scundu a făcut pași importanți pe calea modernizării în ultimii ani. Primarul Mihai Blejan are planuri importate și pentru perioada care urmează: proiect pentru introducerea rețelei de gaze în comună, proiect pentru modernizarea rețelei de canalizare (împreună cu administrația din comuna Orlești), proiect pentru modernizarea iluminatului public din Scundu. Recent, după cum v-am informat la momentul respectiv, în comuna Scundu a ajuns și un utilaj (tractor), dotat cu remorcă și dispozitiv pentru tăierea crengilor.
De curând, Consiliul Județean Vâlcea a aprobat, în ședință ordinară, alocarea sumei de 400.000 lei către Primăria Scundu. Acești bani provin din fondul constituit potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pe anul 2024 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Edilul Blejan speră ca, în curând, în comuna Scundu să ajungă și un microbuz electric. Acesta va fi folosit pentru transportul preșcolarilor și elevilor din localitate către grădiniță și școală. Desigur, în viitor, în Scundu va fi nevoie și de stații electrice pentru încărcarea bateriilor microbuzului și autovehiculelor de acest tip care vor circula în localitate, și acesta fiind un obiectiv pe care edilul Blejan îl are pe agenda de priorități pentru viitorul apropiat.