În seara de sâmbătă, 30 noiembrie 2024, Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat, zecile de căsuțe din Scuarul Mircea cel Bătrân fiind puse la dispoziția persoanelor interesate de achiziționarea unor produse specifice acestui moment al anului. Tot în scuarul din centrul municipiului au fost deschise deja tradiționalul patinoar în aer liber și un mini-parc de distracții pentru copii. Acest târg de Crăciun va rămâne deschis până în jurul datei de 5 ianuarie 2025.
De asemenea, tot în seara de 30 noiembrie, a fost pus aprins iluminatul festiv din întreg municipiul. Cu acest prilej, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a adresat un mesaj sutelor de persoane care au participat la deschiderea târgului, dar și tuturor râmnicenilor. Seara s-a încheiat cu un foc de artificii care a durat aproximativ cinci minute.