6 iulie 2018

Tinerii fără experiență au șanse foarte puține să se angajeze la Primăria Râmnicu Vâlcea

Între cinci și nouă ani de experiență profesională i se cere unui candidat pentru a putea participa la concursurile organizate de Primăria Râmnicu Vâlcea. În aceste condiții, tinerii ieșiți de pe băncile facultăților sunt aproape excluși din start, pentru că posturile de debutanți scoase la concurs de administrațiile publice locale au devenit o raritate.

În această perioadă, Primăria Râmnicu Vâlcea organizează examene pentru șapte posturi publice. Dintre acestea, doar unul este pentru debutanți, în rest cerându-se ani mulți de experiență.

Așadar, se cer minimum 9 ani de experiență pentru următoarele posturi: un referent clasa III grad profesional superior –Serviciul Juridic, Executări Silite – Direcţia Economico-Financiară; inspector clasa I grad profesional superior – Serviciul Financiar, Contabilitate și Buget – Direcţia Economico-Financiară; consilier clasa I grad profesional superior – Serviciul Investiţii Publice – Direcţia de Investiţii şi Achiziţii Publice.

De asemenea, minimum 5 ani de experiență trebuie să aibă candidații care vor opta pentru următoarele posturi: inspector clasa I grad profesional principal – Serviciul Persoane Fizice – Direcţia Economico-Financiară; consilier clasa I grad profesional principal – Biroul Dezvoltare Urbană și G.I.S. – Direcția Urbanism; inspector clasa I grad profesional principal – Biroul Dezvoltare Urbană și G.I.S. – Direcția Urbanism.

Așa cum spuneam, un singur post este pentru debutanți, acela fiind cel de inspector clasa I grad profesional debutant la Serviciul Financiar, Contabilitate și Buget – Direcţia Economico-Financiară, singura condiție de participare la examen fiind aceea de ca persoanele interesate să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată în domeniul ştiinţe economice.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like