29 iunie 2023

Toate drumurile din Păușești Măglași vor fi asfaltate

Infrastructura rutieră din comuna Păușești Măglași va fi modernizată în următoarea perioadă. Primarul Alexandru Dediu a semnat recent contractul de finanțare pentru asfaltarea a 13 kilometri de drumuri de interes local, valoarea proiectului ridicându-se la circa 2 milioane de euro. În acest sens, Primăria Păușești Măglași a accesat două proiecte prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny: „Modernizare drumuri de interes local în comuna Păușești-l Măglași, județul Vâlcea” (10,5 milioane de lei) și „Reabilitare drumuri de interes local lungime – 4,9 km în comuna Păușești Măglași, județul Vâlcea” (4 milioane de lei). Urmează organizarea licitație pentru contractarea lucrării, desemnarea câștigătorului și, în final, demararea lucrărilor de asfaltare.
“Am semnat contractul, urmează să demarăm lucrările. La final, vom putea spune că nu vom mai avea niciun drum neasfaltat în localitate. La Păușești Măglași au fost implementate o serie de proiecte importante pentru comunitate și o să enumăr câteva. Așadar, am reabilitat toate clădirile publice, am făcut un centru de zi care oferă servicii medicale, am depus un proiect pe CNI pentru modernizarea bazei sportive din satul Cheia. Acum trebuie finalizate proiectele mari care au intrat mai greu la finanțare, cu toate că au fost depuse demult: extinderea rețelei de gaze și a rețelei de canalizare, un proiect pe POIM. După finalizarea lor pot să spun ca am făcut tot ce trebuia făcut ca locuitorii comunei să aibă condițiile de la oraș, să nu simtă diferența” – a declarat primarul Alexandru Dediu. 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like