27 mai 2022

Transport public în comun și în localitatea Dăești

Extinderea transportului public al municipiului Râmnicu Vâlcea și în comuna Dăești este un obiectiv tot mai aproape de a deveni realitate. Primaria Dăești s-a alăturat nou înființatei ADI Transport, asociație care a depus deja două proiect de mobilitate urbană dedicate informatizării și extinderii rețelei de transport public de care au nevoie cei care locuiesc în zonele turistice din regiunea noastră.


“Vă informăm ca UAT Dăești, este parte a noului program ADI TRANSPORT, cea care a depus luni, 16.05.2022, două proiecte de mobilitate urbană dedicate informatizării și extinderii rețelei de transport public de care au nevoie cei care locuiesc în zonele turistice din regiunea noastră si vizează extinderea transportului de călători din Municipiul Râmnicu Vâlcea către localitățile invecinate si statiunile balneare din judet , respectiv achiziția de autobuze nepoluante (ce au zero emisii gaze de eșapament) – electrice (care cuprind și stații de încărcare rapidă – pe traseu, respectiv stații de încărcare lentă.
Lider de proiect și inițiator este municipalitatea Râmnicu Vâlcea, avand ca parteneri:Ocnele Mari ,Calimanesti , Bujoreni, Daesti, Băile Olănești, Vlădești, Mihăești și Băile Govora. Se propune într-o primă etapă, în acord cu prevederile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, extinderea serviciului de transport local, asigurarea accesibilitǎții oferitǎ tuturor de sistemul de transport, precum și atragerea de noi călători către transportul public, avandu-se ca scop cresterea calitatii vietii si crearea unui sistem de transport modern si nepoluant.
Conducerea primăriei ține cont de solicitările cetățenilor și adoptă planuri de măsuri pentru crearea unui climat confortabil pentru locuitorii din comuna Dăești” – anunță public Primăria Dăești.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like