Extinderea transportului public al municipiului Râmnicu Vâlcea și în comuna Dăești este un obiectiv tot mai aproape de a deveni realitate. Primaria Dăești face parte din ADI Transport, asociație care a obținut deja finanțare pentru proiecte importante de mobilitate urbană dedicate informatizării și extinderii rețelei de transport public de care au nevoie cei care locuiesc în zonele turistice din regiunea noastră.
“Este o veste pe care o așteaptă locuitorii de mult timp. Prin PNRR, am reușit această Asociație de Transport Metropolitan, care va asigura legături de transport între principalele localități din zona metropolitană a Râmnicului. Societatea ETA va asigura legătura cu comuna Dăești”, a declarat primarul George Popolan.
Printre alte proiecte din comuna Dăești se numără și cel sin cadrul programului „Anghel Saligny”, administrația publică locală obținând finanțare pentru ”Modernizare drumuri de interes local, comuna Dăești, județ Vâlcea” (5,9 milioane de lei) și „Extindere infrastructură de apă și apă uzată în comuna Dăești” (939.810 lei).
24 mai 2023