Un pod de cale ferată care făcea parte din Râmnicu Vâlcea – Vâlcele va fi demolat şi înlăturat. Este vorba despre o structură de pe Valea Stăncioiului, care se află într-o stare avansată de degradare şi care, datorită colmatării permanente, în zonă se putea crea inundaţii mari, surpări de maluri şi viituri puternice.
De aceea, Primăriei Râmnicu Vâlcea a făcut demersuri la Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, iar în final a obţinut eliminarea acestui pod de cale ferată din zona Goranu
„Podul cu o deschidere de peste 15 m, care făcea parte din linia Râmnicu Vâlcea – Vâlcele, va fi demontat de către Regionala de Căi Ferate Craiova începând din această perioadă, totodată urmând să fie realizate şi celelalte lucrări conexe de reabilitare a zonei: tăierea vegetaţiei de pe terasamentul CF precum şi decolmatarea zonei podului CF. Această acţiune vine după 27 ani în care – după abandonarea proiectului căii ferate Râmnicu Vâlcea – Vâlcele – administraţiile locale municipale au făcut numeroase apeluri privind gradul de pericol reprezentat de această structură şi necesitatea luării unor măsuri urgente de refacere a zonei” – precizează Primăria Râmnicu Vâlcea.