10 aprilie 2020

Un primar cere anchetă penală pentru cel mai recent caz de Covid – 19 din Vâlcea

Primarul localității Păușești – Otăsău, Cătălin Avan, aduce grave acuzații în cazul celui mai recent caz de îmbolnăvire din Vâlcea. Pe pagina sa de Facebook, Avan ,,mitraliază” situația cerând anchetă nu doar epidemiologică, dar și penală. Edilul – șef este recunoscut drept un om bine informat și curajos, chiar dacă este iute la mânie și ,,rău de gură”. Iată postarea:

Bună seara! Jurnal de lupta cu acest virus ucigaș! Din păcate vă aduc vești extrem de proaste!! Casierul SC Apavil , care încasează la Băile Govora, având o suferința cardiaca, a solicitat bilet de trimitere de la medicul de familie, la Spitalul Universitar București, spital care avea deja cazuri pozitive de Covid-19! Pe bună dreptate, medicul de familie a refuzat sa elibereze acea trimitere, dar, dat fiindcă fiica acestui om bolnav, este secretara unui personaj extrem de influent în România, a plecat și a făcut acel examen angiografic, în urma traficului de influență al acestui personaj sinistru! S-a întors in Băile Govora și după câteva zile au apărut episoade febrile și alte simptome… A mers la camera de gardă de la Dispensarul Băile Govora și a primit tratament injectabil! Ieri, a fost testat pozitiv și a fost dus cu izoleta la spital! În aceste condiții, suntem nevoiți sa luăm măsuri severe privind traficul pietonal și auto în/dinspre Băile Govora! Același medic de familie își desfășoară activitatea și la Pausesti și vă asigur că adevarul nu poate fi ascuns sub preșul unor nenorociti! Iată cum inconstienta unui personaj, aruncă în aer, toate eforturile noastre din ultimele 30 de zile! Sper că statul roman, prin instituțiile sale, să ia măcar acum măsurile necesare și normale! Nu este normal să ne jucăm cu viața unor oameni nevinovați, indiferent cum te numești și cine te crezi…

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like