Despre investițiile pe care Consiliul Județean Vâlcea le-a realizat în… deja ultimii destui ani am scris în mai multe rânduri. Au fost lucrări importante care s-au derulat: construcții de clădiri (primele de după 1989, în județul nostru, care au presupus construirea unor clădiri de spital), renovări ale unor clădiri spitalicești, dotări ale unor secții medicale și multe altele! Cele mai multe astfel de investiții s-au realizat la Spitalul din nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, însă Consiliul Județean a avut în vedere, în mod justificat, și alte clădiri spitalicești aflate în administrarea sa: Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea și cel din Călimănești, Maternitatea și Fosta Policlinică cu plată (ambele din Râmnicu Vâlcea), Spitalul din Mihăești… și altele, nu insistăm acum să completăm această listă. Sigur, nu trebuie să uităm nici investițiile care s-au realizat la Ambulanța Vâlcea!
Ceea ce este foarte important de subliniat este faptul că, în marea majoritate, aceste ample investiții la care am făcut referire mai sus s-au derulat cu ajutorul fondurilor nerambursabile pe care Consiliul Județean Vâlcea a avut capacitatea să le atragă. Indiferent că au fost fonduri europene, fonduri guvernamentale (uneori chiar și donații ale unor diferite materiale spitalicești – cum s-a întâmplat în timpul pandemiei!), banii nerambursabili au venit la Vâlcea pentru îmbunătățirea condițiilor în care se realizează actul medical de care locuitorii județului au nevoie.
Ei bine, tocmai despre Spitalul de Pnuemoftiziologie „Constantin Anastasatu”, care funcționează în comuna Mihăești (aflat în administrarea CJ Vâlcea), dorim să vă prezentăm câteva noutăți. Luni, 9 septembrie 2024, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a anunțat că, în incinta acestui spital, se va construi o nouă clădire de ambulatoriu. Este o veste bună pentru vâlcenii care, din păcate, au nevoie de ajutorul specialiștilor acestei unități spitalicești, deoarece actualul spațiu de care dispune Spitalul Mihăești este destul de restrâns prin raportare la numărul mare al pacienților.