Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, social – democratul Constantin Rădulescu, a semnat astăzi, 17 iulie 2019, contractul pentru Actualizarea documentaţiei tehnico-economice Studiu de fezabilitate (SF) „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Vâlcea”, parte a Proiectului major „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Vâlcea” a cărui primă fază a fost implementată prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013, Axa Prioritară 2.
„În sfârşit, am reuşit deblocarea situaţiei cu care se confrunta judeţul Vâlcea în realizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor de la Roeşti, obiectiv vital în îndeplinirea ţintelor impuse României în domeniul gestionării deşeurilor. În urma actualizării, prin acest contract, a Studiului de fezabilitate, se va putea lansa procedura de achiziţie publică pentru realizarea ultimului obiectiv al proiectului major, respectiv Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Roeşti, care cuprinde un depozit ecologic, o staţie de sortare şi o staţie de tratare mecano-biologică.
Actualizarea studiului de fezabilitate a fost identificată ca problemă reală, în anul 2016, când alunecările de teren din Comuna Roeşti au făcut imposibilă elaborarea proiectului tehnic pentru depozitul ecologic utilizând datele rezultate din studiile de teren efectuate în perioada 2007 – 2013, studii ce au stat la baza contractului de finanţare a proiectului semnat în noiembrie 2013.
Neputând să continuăm implementarea proiectului aşa cum se stabilise iniţial, am fost nevoiţi să facem nenumărate demersuri la Autoritatea de management a programului de finanţare, pentru a ne fi acceptată modificarea indicatorilor din studiul de fezabilitate şi încadrarea costurilor în categoria cheltuielilor eligibile.
După ce solicitările noastre au fost acceptate, am putut lansa achiziţia publică a serviciilor pentru care am semnat astăzi acest contract” – susține Constantin Rădulescu (PSD), președintele CJ Vâlcea