26 februarie 2023

Va fi construit un nou dispensar medical modern la Mihăești

Primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu, pune mare preț pe sănătatea concetățenilor săi. Comunitatea beneficiază deja de unul dintre cele mai moderne și dotate dispensare din județul Vâlcea, dar cu toate acestea edilul – șef s-a gândit să mai construiască încă o unitate medicală. Este vorba despre un nou dispensar în satul Govora, pentru ca locuitorii din zona respectivă să nu mai fie nevoiți să parcurgă kilometri întregi pentru a beneficia de servicii medicale.

„Vom demola dispensarul vechi din satul Govora și construim unul nou, modern și dotat cu aparatură de ultimă generație. Clădirea se află la intersecția cu Mănăstirea Govora, în spatele farmaciei din satul Govora, iar investiția o vom realiza cu fonduri din bugetul local. Vorbim de o clădire ce are peste 100 de ani și care nu mai poate fi <cârpită>. Prin noul proiect vom construi o nouă clădire din temelii, cu dotările necesare. Am luat această decizie pentru că, în primul rând, distanța până la dispensarul medical din centrul localității este mare, nu există nici un mijloc de transport local, iar la dispensarul din zona respectivă sunt trei sate arondate punctului sanitar respectiv. Ne-am propus să modernizăm această locație astfel încât un medic stomatolog și un medic de familie să își desfășoare activitatea aici în condiții excelente” – spune primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like