9 octombrie 2024

Vâlcea pitorească. Pe traseele montane din județul Vâlcea (X)

Descoperă la pas lumea mirifică a zonei montane a județului Vâlcea, din inima României! De la trasee montane grele, la trasee panoramice, de făcut cu familia și cu copii, la trasee ușoare de plimbare prin zona stațiunilor balneare sau pe la poalele muntelui, Vâlcea oferă experiențe de neuitat pentru toți iubitorii de natură și aventură. Traseele montane din nord-vestul Vâlcii sunt de-a dreptul spectaculoase, iar noi vă vom prezenta o parte din acestea.

Vaideeni – Brădăţeaua Mică – Dealul Capela – Brădăţeaua Mare – Vaideeni (marcaj punct albastru)

Este cel mai scurt traseu omologat din zona Vaideeni. Dealurile din jurul comunei Vaideeni oferă o priveliște de neuitat pentru cei care poposesc la pensiunile din zonă.

Informații despre traseu:

Vaideeni –Brădăţeaua Mică – Dealul Capela (816m) – Brădăţeaua Mare – Vaideeni Munţii Căpăţânii, judeţul Vâlcea

Marcaj: punct albastru

Durata: 1,5 – 2 ore

Dificultate: Traseu în circuit cu grad mic de dificultate (diferenţa de nivel de 206m)

Recomandare: Se poate parcurge vara şi iarna.

Descrierea detaliată a traseului:

În satul Vaideeni au fost înscrise şi satisfac corespunzător baremul de dotare şi confort, un număr de 15 gospodării, care au primit şi pot primi oricând oaspeţi din ţară şi din afară, care preferă acest gen de turism, cu cazare individualizată, evitând astfel cazarea comună de tip cabană, hotel, bloc, forme care nu rezolvă la modul optim odihna, şi nu înlătură complet stresul de aglomerare, de care suferă numeroşi oameni din cei care trăiesc în furnicarul oraşelor. Pe lângă aceste posibilităţi de cazare există şi 4 pensiuni si agropensiuni în comuna Vaideeni. Nu lipsesc nici casele în forma literei A din comuna Vaideeni, cu acoperiș în două ape și ferestre mari, cu vedere panoramică.
Traseul în circuit pe dealurile Brădăţeaua Mică, Dealul Capela și Brădăţeaua Mare oferă iubitorilor de drumeții peisaje panoramice minunate, flori de câmp care te îmbie cu mirosul lor amețitor, drumuri forestiere și poteci line pe care se pot merge ușor, fără dificultate.

Recomandări:

Traseul nu necesită echipament special: pantof sport cu talpă aderentă tip Vibram, bluză de vânt, rucsac>25 litri.

Celebra comunitate de oieri din Oltenia de sub Munte, urmaşi ai ciobanilor ungureni din Ardeal, pariază pe turism, mai ales că activitatea de bază – oieritul – este în regres. Localnicii au venit cu ideea de a-şi reabilita şi transforma vechile case bătrâneşti în spaţii de cazare, după modelul deja patentat cu succes în Ardeal. Localnici inimoși ai Vaideeniului fac tot posibilul pentru a salva şi a conserva cât mai mult din specificul, tradiţiile şi obiceiurile locului. Mărturie stau evenimentele numeroase organizate pentru iubitorii de românism pur în localitatea de sub munte.

Campanie de informare derulată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea, în cadrul proiectului „Vâlcea pitorească. Pe traseele montane din judeţul Vâlcea”.

You May Also Like